Criticul extremist

Ca să fii un critic respectat, știi tu, unul care atunci cînd publică în vreo revistă să bage spaima în toți scriitorii, trebuie mai întîi să-ți exersezi extremismul. Cum faci asta? Alegi ultima carte a unui mare scriitor romîn și o citești în baie, privindu-te în oglindă și spunîndu-ți: sunt un critic foarte frumos și eu decid soarta literaturii. Apoi, în timp ce îți faci nevoile, cu laptopul pe genunchi, scrii o cronică despre cartea respectivă. În mod clar, îți va ieși o cronică scremută, dar nu trebuie să te dai bătut. Dacă repeți același lucru zilnic și cu cărților altor scriitori, în cîteva luni vei fi un critic extremist foarte respectat și cronicile tale vor avea efectul unor purgative.

Mă fac critic!

Când eram mic vroiam să mă fac poet. Dar după vreo trei-patru poezele cu rimă a la Coșbuc, care au făcut-o pe mama să bocească, am renunțat la idee. Adică, cine eram eu să o fac pe mama să bocească? Nu eram eu cel care trebuia să o încaseze de fiecare dată de la mama? Mai ales că după a doua poezea am început să devin manierist. Repetam aceleași rime gen sare-mare, cuvânt-vânt-pământ, ba chiar și cea mai folosită rimă din toate timpurile mea-ea-ta! Atunci mi-am zis că nu pot fi niciodată un poet adevărat, mai ales că nu prea aveam nici chef ca să citesc și să inventez rime noi.

Așa că, după câțiva ani în care m-au preocupat lucruri total opuse poeziei pe care o scriam - gen formule chimice, jocuri pe calculator, femei, mașini și altele asemănătoare - m-am hotărât să devin critic literar. Cică, mi-a zis o tipă la o bere, ca să fii critic nu trebuie să ai deloc talent și poți să-ți bați joc de scriitori ca de colegii tocilari din școala generală. Ca să fii critic nu ai nevoie neapărat de facultăți și alte acareturi plictisitoare, trebuie doar să ai tupeu și relații. Când ești critic nu trebuie să îți faci griji că vei deveni manierist, oricum ești un manierist cu glorie. Și poți, mai ales, să fii arogant și nemilos față de scriitori, să-i scuipi cu tact și argumentație. La o adică, de ce să fi fost poet și nu critic? De ce să-mi storc creierii ce cărți să scriu, pe care alții să le înjure sau să le laude, fiindcă alții le înjură? Mai bine mă fac critic. Mai ales că nu trebuie să citesc prea mult, ca să nu-mi obosesc spiritul critic. Asta e, i-am zis tipei după a cincea bere. Mă fac critic și fie ce-o fi. Kamikaza sosită din Gaza, iată o rimă cu adevărat originală, de care mama ar fi fost mândră. De mâine mă apuc să-mi fac relații pe facebook cu criticii inimoși care pentru două mozoale în cur și din două mișcări mă vor face un critic mișto și mă vor publica în reviste :))

P.S. Și de săptămâna viitoare voi scrie primele considerații critice despre niște poeți care mă enervează, după ce le citesc cărțile!